Home » D:News » Condamnat la închisoare pentru că a refuzat să poarte mască. Unde s-a întâmplat

Condamnat la închisoare pentru că a refuzat să poarte mască. Unde s-a întâmplat

Condamnat la închisoare pentru că a refuzat să poarte mască. Unde s-a întâmplat
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 21.08.2021

O curte de justiţie din Singapore a condamnat un britanic, miercuri, la şase săptămâni de închisoare pentru că a refuzat în repetate rânduri să poarte masca de protecţie în spaţii publice. Singapore este recunoscut pentru regulile stricte impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Benjamin Glynn, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit vinovat pentru patru capete de acuzare.

În luna mai, acesta a refuzat să poarte masca de protecţie într-un tren, iar la o audiere, în iulie, nu a purtat masca la o curte superioară de justiţie. De asemenea, acesta a fost găsit vinovat pentru tulburarea liniştii publice şi pentru că a folosit cuvinte ameninţătoare la adresa funcţionarilor publici.

Bărbatul a fost supus şi unei evaluări psihiatrice, la solicitarea unui judecător.

Glynn, care s-a reprezentat în cadrul procesului, a cerut Curţii să renunţe la ceea ce a numit „acuzaţii nedrepte” şi a solicitat ca paşaportul să îi fie returnat pentru a se putea întoarce în Marea Britanie, la familia sa. Judecătorul a afirmat că este „complet nechibzuit” în convingerea sa că este scutit de legea din Singapore privind purtarea măştii de protecţie.

De ce a ținut Singapore sub control pandemia de COVID-19?

Singapore este recunoscut pentru regulile stricte impuse în contextul pandemiei. În trecut, au mai fost condamnate la închisoare şi amendate persoane care au încălcat regulile impuse. Unii cetăţeni străini chiar şi-au pierdut dreptul de a lucra acolo.

Singapore a ţinut sub control pandemia de COVID-19, în parte datorită impunerii restricţiilor, potrivit Mediafax.

În luna februarie, o curte de justiţie din Singapore a condamnat la două săptămâni de închisoare un britanic după ce, aflat în carantină, s-a strecut în afara camerei sale de hotel pentru a se întâlni cu logodnica sa.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase